In ajun de sarbatoare

Prichinduta doarme. Prichindelul doarme si el bagat cu nasucul in sanul meu, tinandu-se cu manuta dreapta de el sa nu cumva sa-l piarda. Jos, la bucatarie, sunt doua bunicute care pregatesc bucate gustoase. Pentru maine si luni, cand vom fi gazde pentru oamenii ce vin sa se bucure de botezul puiului mic. Bunicii...cu treaba prin curte.
Este frumos acasa, aici. Dar imi este dor de acasa, acolo. Aici, inevitabil de altfel, este multa agitatie, alergam in sus si-n jos, unul cu un copil in carrier, altul cu un copil pe umeri. Multe lucruri de rezolvat. Cand nu eram inca plecati imi zburdau prin cap numai ganduri egoiste: eu, cu picioarele pe perete rasfoind reviste, eu, in baie cu multa spuma, eu, intr-un salon lasandu-ma rasfatata de cel putin doua doamne in acelasi timp, eu, cutreierand magazinele in tihna, eu, eu...am ajuns aici si -dupa ce am petrecut doua ore intr-un mall din Cluj, timp in care am alergat sa imi aleg o tinuta care sa nu includa blugi si am baut si un ceai - mi-am dat seama ca inca nu este "vremea mea". Este in regula, sunt impacata.

Ieri, Ana a primit de la preot un medalion cu Maica Domnului legat cu snur verde (Petru are unul asemanator, dar pe albastru). A dormit cu el la gat. Si-l da jos, il admira, il pune la loc. Astazi am surprins-o intr-un moment de admiratie, spunand "ingerasul meu" (eu i-am povestit ca este mama pruncutului acolo, n-am pomenit de ingeras).
A inceput sa lege mai bine cuvintele si ne topim de dragul ei. Cum multumeste cand primeste ceva? "Ooo, merci! SuuupeR!" (asta-i din ceva carte).

Petru? Ii imbracam in hainute de un an, v-am spus? Si imediat face 5 luni voinicul mamei. Se rostogoleste de pe-o parte pe alta, pune capul "in pamant" si inainteaza impingandu-se in picioare. Zambeste. Ataaat de dulce!

Sa fiti linistiti, oameni buni. Lumina din suflet sa straluceasca pe chipurile voastre!