Copilul mic sufera...cu piciorusele stranse spre burtica, fata rosie si partzuri incredibil de zgomotoase. De doua saptamani. Incepe sa ma cuprinda un soi de groaza cand vine seara. Si suntem boboci la faza aceasta, caci Ana nu a avut...sau, poate am acceptat noi mai usor perioada ei de plans pentru ca era doar ea, scancetele si gemetele nu riscau sa trezeasca un alt pui de om. Dar acum...sarim ca arsi numai cand il vedem ca isi stramba fatzuca pentru ca surioara doarme la cativa (putini) metri distanta.
Aseara tatal si-a pus pieptul si bratele la bataie; l-a leganat, i-a sshhhait si l-a adormit pe burtica, la pieptul lui. A fost o noapte mai buna, la care probabil, a contribuit si siropul din plante (Calmosin) pe care ni l-a indicat pediatra ieri.
De fapt, eu despre asta vroiam sa scriu: dimineata cand ne-am trezit am avut o surpriza. Ana era in pat cu noi! Petru peste tata'su, eu lipita de perete si copila intre noi. Nici unul nu isi aduce aminte cum a ajuns, cand, daca a scancit inainte, daca a zis ceva...nimic! (si noi suntem din neamul lui Iepurila, vorba aceea). Imaginea de astazi dimineata m-a facut sa-mi doresc un pat king size/o camera ce sa fie toata un pat, cu tatami pe jos; nu se va intampla prea curand, dar pot sa visez.
Din ciclul Petru cel Voinic: ieri a fost vizita medicala de o luna a prichindelului. Paranteza: pediatra incepe sa imi placa tot mai mult, desi la inceput mi s-a parut seaca si cam nepoliticoasa; am ramas la ea pentru ca ne-a fost recomandata ca un bun profesionist si de fapt asta ne intereseaza. I-am spus ieri ca vreau sa aman primul vaccin, bcg-ul si raspunsul ei a fost ca-l putem amana pentru totdeauna. Like!
Al doilea like a fost la abordarea colicilor: incercam cu siropul de plante si daca nu, Debridat. Am inchis paranteza.
Are mama lapte bun? Buuun, bun de tot! De la 3240 g, intr-o luna fara 3 zile, voinicul a ajuns la 4700...uaaaaaaaaa!
49 cm a avut la nastere, ieri era lungut de 56...aleluia!
Numai o mama ce a privit ingrijorata-la primul copil- cantarul imi poate intelege bucuria. Doamne ajuta ca poate de data aceasta nu mai aud de formula si nu mai trebuie sa atrag atentia "stiti...uitati-va la noi, parintii."...daahhh!
Hai ca este o postare somoroasa; si ca sa o ametesc si mai tare va spun cum ma striga mai nou prichinduta...nu mai sunt mamica, ci mamuca precum capra cea vestita....ma topesc si nimic altceva.
Ps: tot schimb etichetele..vreau sa le simplific.
Si nu am uitat ca am promis sa povestesc despre maternitate.
Of, imi pare rau pentru colici! Draul de el!
RăspundețiȘtergereCe frumos a crescut! Si cat de bine iti inteleg bucuria cand ai vazut cantarul!
Va imbratisez, o sa fie bine si cu colicii, o sa vezi.
Da, Nela, sa stii ca m-am gandit la tine cand am scris bucuria cu cantarul; si am zis un doamne ajuta, sa ai parte si tu de un Alex
RăspundețiȘtergerepapacios si cu pernute pe picioruse:)
Cresc repede, dragii de ei. Imediat o sa uitam de colici, nopti nedormite si ne vor veni in minte doar zambetele cu gurita stirba.
Weekend frumos dragilor!
dragii de voi >:D<
RăspundețiȘtergerepupam burtica lui Petu,sa scapati de dureri...stim cum e,ti se rupe sufletul cand ii vezi cum se chinuie :(
si un mare bravo prichindelului pentru sunculitele puse
va pupam cu drag!
Meli am luat pupicii si i-am pus direct de burtica:). Multumim mult, un pic parca este mai bine puiul mic.
RăspundețiȘtergereVa imbratisam cu drag. Sa aveti sarbatori linistite!