Prin ploaie

Si ce ploaie!

O sa aman un pic povestea despre altele, caci astazi am chef sa ma plang.

In ultimele doua saptamani avem parte de o vreme tare mohorata (si absolut surprinzatoare pentru sudul Frantei, spun vecinii nostri); daca nu este innorat, bate vantul de nu poti merge 2 pasi in fata, daca nu bate vantul, ploua torential. Apa marii avea 17 grade vinerea trecuta; saptamana aceasta nici n-am avut curajul sa ma apropii de ea.

Astazi, la 24 de saptamani si 3 zile de sarcina (deci, dovlecelul acela de la Lilypie este un pic inainte) am fost sa-mi fac testul de toleranta la glucoza, investigatie pe care in sarcina cu Ana nu am facut-o, caci medicul meu nu a gasit motiv sa mi-o recomande (fara antecedente, analize bune, greutate corespunzatoare a mea si a fatului); ei, doctoresa de aici poate ca este un pic prea grijulie...am intrebat-o daca este de musai si a zis categoric "da" (asta ca sa-mi bage oleaca mai adanc cuiul cu puiul ce creste ca Fat Frumos si care de fiecare data este "ce copil mare"; saptamana trecuta avea aproape 700 grame).

Bun. Ne-am dus astazi amandoua, Ana un pic somnoroasa, iar eu ingrijorata de cum ne vom petrece noi 3 ore in sala de asteptare a laboratorului; bineintels ca am plecat cu mancare dupa noi, apa, carticele, o tablita de scris, niste marionete, toate aruncate in cosul mare (ce devenise neincapator) al lui Graco; inainte sa plecam am zis sa luam si olita...clar, numai ea lipsea din decor.
Hai sa nu ma lungesc prea mult.
Dragilor, deci solutia aceea de glucoza ce ti-o da sa o bei dupa ce iti face prima recoltare de sange, este cel mai yachi yac lucru ce a alunecat pe gatutul meu. YAC! Poate si pentru ca am baut-o prea repede (m-am simtit stresata de asistenta ce statea pregatita sa apese pe cronometru...la fix dupa o ora si apoi, la fix dupa 2 ore de la acest "regal" trebuia sa-mi mai recolteze cateo tura de sange, dar si de Ana care vroia cu tot chipul sa guste si ea), dar si pentru ca dupa, nu ai voie sa bei nici cel mai mic strop de apa...uff!
Prima senzatie, dupa ce am terminat bauturica a fost "eu ma duc la buda sa vomit"; asistenta m-a simtit si mi-a spus ca da, bininteles ca pot, insa in cazul acesta ar trebui sa revin in alta zi...cica sa o luam de la capat. Asa deci? Nu, multzam! Hai ca ne tinem.

In prima ora mi-a fost destul de rau; as fi vrut sa stau intinsa (ceea ce era si indicat), dar nu se putea din motiv de Prichinduta dornica de explorare; apoi, m-au incercat niste ameteli, combinate cu o usoara stare de lesin, incat ma inarmasem cu hartiuta pe care scrisese de acasa numarul de telefon al barbatului de la serviciu...pentru orice eventualitate. Usor, usor mi-am revenit insa minutele se scurgeau ataaat de greu...iar afara ploua, turna cu galeata (a inceput dupa ce am ajuns noi la spital).

Copila a fost cuminte, atat cat ii sade bine unui pui de aproape 2 ani; a "desenat", a stat linistita pe genunchii mei sa-i povestesc din carticele, m-a aplaudat dupa fiecare cantecel cantat (este atat de draguta caci tata a invatat-o sa spuna "Nu" si daca nu-i placea un cantec, imediat dadea din cap si zicea "Niiuu"...iar eu, "dar care cantecel, mami?". Si uite asa mi-am dat seama ca-i absolut necesar sa-mi imbunatatesc repertoriul), a facut pipi in olita de 2 ori (de fiecare data m-a avertizat tinandu-se de pantalonasi).
Am carat-o in spate si am facut pe calutul, am purtat-o in brate, ne-am plimbat in susul si-n josul culoarului (am vrut sa iesim din laborator, pe holul mare, sa-si mai faca Prichinuta de lucru cu niste scari, dar imediat m-a intors asistenta din drum ca "trebuie sa fiti supravegheata"...mda, de parca daca picam pe jos, in holul mare al spitalului nu era totuna), ne-am dus sa ne uitam cum ploua (si eu de fiecare data imi doream sa se opreasca pana la pranz).

In fine, dupa ultima recoltare, la 11:56 aproape ca am sarit de pe scaun; am pus copila in carucior, le-am multumit, le-am salutat si fuuuugi! Autobuzul trecea la 12:3 prin statia cea mai apropiata de spital (care nu-i chiar la iesire). Doamne, si liftul nu mai venea, si cand a venit de fapt, trebuia sa urce cu inca doua etaje! Doamne si ce mai ploaie afara! Si noi fara umbrela/pelerina/husa de acoperit caruciorul...off, off! Noroc cu copertina larga a lui Graco, ce a reusit sa acopere caputul Anei. Pana la statie am alergat. Deja dupa primele 15 secunde eram uda pana la piele. Si fugi, si fugi....
De doua ori a trebuit sa ma opresc caci imi zburase punga cu olita din cos...pare haios acum (si pentru mine), dar atunci nu era deloc.
Ce gandeam eu in timpul asta? Vorba vine "gandeam", caci le ziceam cu voce tare...multe, multe si niciunul de bine si frumos.
Printre altele m-am jurat pe toate picaturile de apa ca, la final de octombrie-inceput de noiembrie, cand isi ia omul concediu voi merge la un profesionist sa-mi dea cateva lectii de condus si astfel, sa-mi recapat increderea in fortele proprii (stiti ce-i ciudat? ca-mi aduc foarte bine aminte ce mult imi placea sa conduc...)

Autobuzul l-am prins la fix (urmatorul era abia peste o ora, caci au si ei pauza intre 12 si 13), adica i-am facut cu mana la sofer si m-a asteptat in statie...eu, uda leoarca, Ana speriata (mititica nu a zis nimic cat am alergat eu) imi tot arata pantalonasii si sandalutele ude.

Saptamana viitoare, intr-o zi cu soare, mergem dupa rezultate.


PS: vreau si eu o bunicaaaaa!!!! :)