Gradinita in Franta, asa cum o trai noi (2)

Ana este in continuare bine cu scoala. Dimineata se opune, spunand ca inca nu-i timpul sa mergem, ca scoala este inchisa, dar odata ce si-a terminat micul dejun, ma lasa sa o imbrac si dupa ce are si pantofiorii in picioare se ridica, le face "pa" figurinelor, spunandu-le "ne vedem la pranz". Isi ia ghiozdanelul, iese singura pe usa. La scoala lucrurile se petrec intocmai cum v-am spus in postarea trecuta.

Cu liniute, caci nu ma pot organiza altfel:
-Din prima zi am avut o strangere de inima sa vad poarta aceea inchisa. Exista o sonerie, am sunat deoarece vroiam sa-mi iau copilul mai repede, a venit directoarea si m-a "tinut de mana" prin gard, intrebandu-ma de vreo doua ori daca am incredere in ei. Prima data am ezitat, a doua oara i-am spus ca nu, ca imi vine greu, mai ales cand purtam aceasta conversatie chinuindu-ne sa ne vedem figurile printre barele de fier.
Pe de alta parte, ii inteleg. Este asa pentru siguranta copiilor. Imi spunea educatoarea de ceva atentate (in lume, in Franta, in general, nu aici, la noi), despre faptul ca iesind din curtea scolii dai direct in strada (este totusi, un trotouar).
-educatoarea vrea sa fie cea dura. Mi-a spus ca ea-i invata, de ea trebuie sa asculte, ea nu-i ia in brate, cel mult ii mangaie. Ne-am intalnit insa cu ea in supermarket, intr-o miercuri, a venit la noi, am conversat putin, iar Anei i-a dat un pupic pe cap. Copila a fost atat de impresionata, incat mi-a amintit de cateva ori in ziua aceea cum Marie Ange i-a dat un bisous.
Dimineata, ea este cea care-i primeste pe copii, se uita rapid la ei, le trece mana pe langa frunte/obrajor, acesta fiind un fel de control medical pe care in Romania, il face cineva specializat. Mi se pare ok asa, cel putin din punctul de vedere al copilului care nu mai trebuie sa treaca prin inca "un filtru", sa isi ridice bluzita, sa dea capul la control.
Sunt cateva lucruri care mi-ar fi placut sa fie altfel la ea. Uite, de exemplu ar fi crescut mult in ochii mei daca in loc sa stea in picioare in timp ce-i primeste pe copii, si-ar fi luat un scaunel si ar fi stat pe el, in usa. Sa fie la nivelul copiilor. Sa-i salute, iar ei sa-i vada fata zambitoare. Doamna vorbeste cu parintii, in timp ce-si trece mana prin capul copiilor care, cateodata, zic un "bonjour" soptit si alearga in clasa. Politeturile cu mine le poarta uitandu-se in jos, eu stand de cele mai multe ori pe vine, sau in genunchi incercand sa-i aranjez hainutele Anei, sa o mai stang un pic in brate. Cateodata o ridic pe Ana in brate pentru cateva secunde, numai ca sa o auda cand o saluta.
I-am spus sa o strige pe copila simplu, Ana, nu cu cele doua prenume, cum se obisnuieste aici. S-a conformat chiar in acea zi.
In primele saptamani am rugat-o sa nu o forteze daca nu vrea sa participe la o activitate, sa o lase in plata ei atat timp cat ii permite toleranta, cat nu-i deranjeaza foarte tare. Asa a facut. Mai urmaream prin tufisuri (clasa lor are un perete numai cu geamuri, iar in fata acestui perete, la vreo 4 m distanta este gardul viu, unde eu am petrecut ore bune in primele saptamani si din care am rupt crengi ca sa-mi cresc vizibilitatea) si vedeam cum Ana se uita pe carti sau se juca la "bucatarie" in timp ce ceilalti faceau activitati la masute.
Apropo de urmaritul prin tufisuri. Un grup de mame mai ramanea la o tigara, la o barfa dupa ce intrau copiii in clasa, ma vedeau ce fac si zambeau dojenitor. Una mi-a spus ca imi fac singura rau, ca nu-i bine sa ma uit, ca nu ma ajuta cu nimic. I-am raspuns ca ba da, ma ajuta, cum sa nu. Daca vad ca nu-i este bine acolo, o retrag. Am norocul asta, sa o pot retrage daca vreau.
-Pedeapsa pe care o foloseste cu copiii este pusul cu fata la perete. Am aflat dupa ce am auzit-o pe Ana povestind cu jucariile si spunand ceva cu "contre le mur". Am intrebat-o pe educatoare, mi-a raspuns ca se intampla sa nu aiba cum altcumva sa-i disciplineze, ca sunt multi, ca nu pot sta minute-n sir cu fiecare in parte si sa le tot explice. I-am spus ca noi nu o pedepsim pe Ana asa, si nici in alt fel, ca preferam sa-i explicam pentru ca s-a dovedit mai eficienta metoda aceasta pentru ea.
Ca o paranteza, Ana ne povesteste destul de multe despre ce se intampla la scoala, iar eu profit de fiecare secunda in care pot vorbi cu educatoarea si-i spun "Ana mi-a cantat asta/mi-a spus poezioara acesta/mi-a spus ca Jan a cazut" etc etc. Unul din motivele pentru care procedez astfel este ca ea  sa stie ca stiu ce se intampla in clasa, ca Ana nu ma lasa neinformata. Bine, pe de alta parte, o vad cum i se lumineaza fata cand ii spun ca Ana face acasa diverse lucruri invatate la scoala.
-Delfine. Este doamna care le pregateste gustarea de la 9:30, care-i duce la baie, care-i schimba daca este cazul, care-i alina cand sunt tristi. Am mai spus si in postarea trecuta ca imi este atat de draga incat abia astept un moment sa o strang putin in brate. Este calda, este zambitoare, vorbeste usor, ca o mangaiere. Astazi cand am recuperat-o, copila avea alti pantaloni pe ea. Era destul de necajita, imi tot spunea ca vrea pantalonii ei, din ghiozdanel; ca Delfine a schimbat-o si ca i-a spus "c'este pas grave, ne t'inquete pas". Educatoarea mi-a spus ca are impresia ca a cazut intr-o balta cand au iesit la joaca (ieri a plouat toata ziua). No, fir'ar! Ajunsi acasa scot pantalonii si vad ca nu erau uzi nicaieri in partea de sus, ci doar la picioare, undeva pana la mijlocul gambei. Ana a alergat, cum ii este bunul obicei, prin toate baltile, s-a udat si Delfine a fost atat de grijulie cat sa nu o lase cu pantalonii uzi, desi fie vorba intre noi, ar fi putut.
-Lucruri care imi plac la scoala Anei: gustarea de dimineata este intotdeauna compusa din fructe. Luni si joi, fiecare parinte aduce cate doua fructe. Doamnele si le impart in asa fel incat sa le ajunga pentru cele 4 zile cat sunt copiii la scoala. Sincer, aspectul acesta nu ma incalzeste in mod deosebit. Adica as fi preferat o educatoare mai blanda, care sa-i lase un pic mai liberi si care sa le dea biscuiti.
Ii scot destul de mult afara. Doua zile pe saptamana merg pe terenul special amenajat cu jocuri, iar in alta ies pe terenul de sport cu biciclete, trotinete, mingi. Cand ploua, bate vantul, holul larg al scolii se transforma in sala de sport (aduc acolo tot felul de chestii pe care sa se catere copiii, un tobogan, tuburi prin care sa se tareasca, am zarit si-un cort odata).
-Cum a evoluat Ana draga? Vorbeste (un pic) mai mult in franceza. Ne intreaba "cum se spune in franceza la..." sau ne cere "spune in flanceza mami, in flanceza". Este mai deschisa, mai dornica sa intre in contact cu alti oameni. Cand a salutat prima data pe cineva, de la ea putere, fara sa apucam noi sa salutam, am fost pe spate. Ii spuneam omului "v-a salutat, da? ati auzit, nu-i asa? este prima data cand o face, sunteti special, sa stiti". Ne canta, ne spune franturi pe poezii. Este vesela, pare fericita, speram, ne dorim sa fie asa.

Inca o postare lunga. Si cred ca as mai fi putut sa scriu, dar nu mai este timp.