O dată la 2-3 săptămâni uit cât de mult detestă Petru scaunul de maşină şi plecăm la cumpărături (marţi este zi de pescărie si fructe; apropo, au apărut strugurii cei parfumaţi) cu "maşina romb".
Pentru mine este mult mai uşor cu maşina decât cu autobuzul, cred ca puteţi să vă daţi seama. Însă, pentru prichindel este chinul de pe lume; se zbate şi plânge cum nu o face nicio clipă acasă, iar eu mă mir cum de nu am făcut până acum un accident, căci mâna dreaptă îmi stă mai mult în spate, pe picioruşul lui. Iar Ana mititica, încearcă să-l consoleze cum ştie ea mai bine: îi aruncă jucarii, trage de steluţa cântătoare şi începe să-i zică cu "twinkle...", îi spune "eee, eeee Petul, eeeee" ca la final, să devină şi ea agitată şi să-mi ceară să-l iau în braţe. Pe scurt, un chin. Astăzi am vrut să las maşina în capătul celălalt al oraşului şi să venim cu autobuzul.
Cine vine de pe sens opus probabil crede că sunt cel puţin nebună. Dar cui îi pasă?
Îmi agit mâna dreaptă ca şi cum aş fi dirijor de orchestra, cânt, aşa, cu patos, când subţire, când gros. Pe Ana o distrează tare mult asta. Dar cu Petru nu ştiu zău ce să fac. Să am rabdare (în timp ce merg cu busul:) ).
La un moment dat va aprecia mersul cu maşina.
Şi cum mergeam noi aşa, toţi trei cu zenul la pământ, pe drum cu prioritate, o dudie vrea cu tot dinadinsul să intre de pe o străduţa laterală. Pun frână, o las. Merge 10 m şi-şi zăreşte amica. Pune frână, deschide geamul şi încep să ciripească. Îmi scapă cuvantul cu "f", în engleză. O ocolesc pe sens opus şi o claxonez scurt (şi nervos) când trec pe langă ea. Duduia mea mă urmăreşte vreun km pe parcursul căruia m-a claxonat de 5 ori; la despărţire cred cā m-a şi înjurat.
În parcare. Coadă la automatul de tichete. Era deja cald (ora 9), aveam un copil în braţe şi altul de mână. O madame parfumată şi aranjată se bagă în faţă fără nici cea mai mică mustrare de conştiinţa. Hellooo?
Ajungem la pescărie. Multă lume dornică. Arunc un ochi peste capul unei doamne în vârstă, zăresc scoicile şi macroul, mă pun la rând. Ana se ţinea strâns de mâna mea şi se mai ascundea dupā rochie de fiecare dată când cineva insista cu privirea asupra ei. O (altă) madame se apleacă spre ea, îi ridică pălăriuţa ca să-i facă prea minunatul "coucou!". Ana ţipă ca din gură de şarpe şi-i smulge pălăriuţa.
"Nu-i place să fie atinsă" spun eu. "Vă rog să nu o mai atingeţi".
"Dar aşa face mereu, doamnă?"
"Nu, doamnă. Nu întotdeauna...." (aici au rămas vorbe nespuse)
Se apleacă din nou către Ana şi-i spune că nu-i frumos să ţipe la oameni. Drept răspuns, Ana ţipă iar. Mai tare.
Ei, comedie!
"Doamnă! NU atingem copiii altor oameni. Dacă eu vin, aşa din senin şi vă iau pălăria din cap" ( chiar avea) "va mângai pe cap şi faţă, v-ar place???!"
Mi-a bălmăjit că Ana este copil şi că pe copii trebuie să-i creştem politicoşi. Bine, mă!
Mă íncearcă adesea frustrarea când o văd pe copilă atât de sauvage cu străinii ( cu străinii ce vorbesc româneşte altfel stau lucrurile). Este o frustrare interioară, nu o exprim. O scuz în faţa omului, niciodată nu o dădăcesc. Recunosc însă că aştept cu nerăbdare răzbunarea. Ana zicând "touchez pas!".
Sau Ana zicand tare Pas caaaaa , si incruntata asa din spancene ca un o mare , ca un catel gata sa muste , aduca vreau sa spun ca asa face Iza si zau daca ma intereseaza ce zic toate babele , pardon doamnele care nu se pot abtine sa puna mana pe ea .
RăspundețiȘtergereGreu de condus cu copii in masina , are si Iza perioade cand parca o frige , degeaba-i explic ca trebe sa stea acolo altfel masina nu merge si mami trebuie sa conduca , tin minte ca dupa primul deum de tara pe la 9 luni nu mai suporta masina
Mai, Ana adora sa mearga cu masina. Dar placerea aceasta a venit mai tarzior, dupa un an jumate, asa.
ȘtergereSper ca si lui Petru ii va face placere, la un moment dat. Pana atunci, traiasca busul!
Va pupam, tinem pumnii pentru 4 septembrie.
Danuta, pe mine m-a pufit rasul, de situatie desigur. Sa le luam pe rand :). Vestile bune cu Petru e ca se va acomoda la un moment dat cu masina. Soimita mea zbiera la propriu cand mergeam cu masina si nu-mi permitaem sa stau cu gatul intors mereu pt ca mergeam pe autoruta. In fine, s-a prins (greu!) ca dupa acest chin o asteapta magazinul cu jucarii sau mallul si s-a mai domolit, cam pe la 1 anu jumate. Amu....lupta cu babele care ating copiii am dus-o si inca o mai duc, la fel ca si tine. Sotz era de-a dreptul jenat de panarama pe care o faceam incercand sa explic ca nu e igienic sa mergi la cumparaturi (atingi bani, cos, produse, usi etc..)si apoi sa crezi ca e ok sa atingi un bebe pe obrajori. Pe-aici e interzis, de ex, sa atingi cainii altor oameni fara sa obbtii permisiunea (prin lege!). Ei bine, nu inteleg de ce ar fi permis sa atingi copiii altor oameni fara ca ei sa-si doreasca asta. E nedrept pt copilas sa fie atins, pupat, smotocit de niste straini. Plus ca poate deveni un obicei periculos, se invata copilul ca e ok (politicos, auzi!) sa-l atinga oricine.....
RăspundețiȘtergereInvat-o pe Ana sa spuna nu, cel mai bine!
pupici cu sclipici!
Ce tare faza cu interdictia de a atinge cainii oamenilor:)
ȘtergereDa, mai, inchipuie-ti, copilul meu nu-i bine crescut pentru ca nu sta sa fie mangaiat pe cap de toti strainii; si, fir'ar, nici nu da din coada de bucurie. Of, mai!
Va pup cu drag, multumesc ca imi dai cateun semn de viata, cand poti. Imi prinde tare bine.
Aoleu, mi se face rau, am alergie la orice fel de atingeri, fie ele si intamplatoare in autobuz. La noi este relativ bine, cred ca arat prea salbatic sau nu stiu cum ca nu se prea atinge lumea de noi, dar in Ro, unde suntem acum, e rau tare. Oamenii imi iau copilul pe sus din carucior ca sa-l puna pe scaunul autobuzului si sunt atat de "politicosi" ca eu nu stiu cum si ce sa le zic, iar Degetzica este paralizata ca sa zica ceva. Vai si amar, imi pare rau de voi si de aventurile prin care treceti ca sa ajungeti la cumparaturi, va inteleg perfect, Degetzica a fost la fel pana la 1.5 ani, era cosmar sa conduc singura cu ea, astfel evitam.
RăspundețiȘtergere