La joaca

De doua ori pe zi, dimineata si dupa amiaza, ies cu prichindeii afara. Pentru Ana este prilej de joaca si interactiune cu alti copii, iar Petru devine norocosul castigator al unui somn dulce si (mai ales) linistit la pieptul mamei, in carrier (Ergo sau Boba le iubim pe amandoua, acest accesoriu fiind, fara sa spun vorbe mari, ajutorul meu de nadejde fara de care nu vreau sa stiu cum m-as fi descurcat).

Acum ca-i frumos si cald preferam locurile de joaca in aer liber, iar la asociatie mergem numai daca stim ca se petrece ceva interesant.
Ieri, aglomeratie mare la joaca. Copiii sunt inca in vacanta si se simte.
Ana de cum se vede acolo incepe sa alerge oarecum haotic, cand dupa un copil, cand dupa altul. La un moment dat se focuseaza pe un baietel mai mare si azvarle cu mingea in el (asta inseamna "esti simpatic, nu vrei sa ne jucam impreuna?":) ). Baiatul, de vreo 6 ani asa, face o grimasa de om deranjat. Imi cer scuze pentru comportamentul Anei, ii spun ca are 2 ani jumatate si ca fetitei i s-a parut ca se joaca tare frumos cu mingea (avea si el una a lui cu care "tragea la poarta", contra unui gard de plasa) si vrea sa faca si ea la fel. Ceea ce a si facut. Baiatul suta cu piciorul in mingea lui, Ana se distra de numa si alerga sa-si depuna in "poarta", cu manutele, mingiuca ei roz. Trecusera 20 de min si nu reuseam nicicum sa o atrag pe Ana cu alt joc. Imi tot spunea copilasu', copilasu' , ceea ce insemna ca il prefera pe el. La un moment dat a aparut tatal, cei doi au inceput un joc de pase serios, asa ca a trebuit sa ne indepartam.
Intre timp imi cere biscuiti. Scot punguta de hartie si cand vede morcovul pregatit de acasa il ia pe acesta si-mi spune ca ticuiti, mai taziu.
Care-i povestea cu morcovul? De vreo 3 saptamani incoace ii place sa rontaie si ea unul, cand vede ca-i curat pentru supa (fierti nu-i mananca, doamne fereste). Nu deschide frigiderul cu dorinta de a gasi morcovi, dar daca ii vede, ii vrea. Sambata trecuta cand am fost la doamna cu legume, i-a vazut, i-a trebuit si nu am avut scapare. Am sters unul si i-am dat (morcovei buni, inegali, neluciosi, avand inca atasate frunzele verzi).
Ieri, inainte de joaca, am mai dat o fuga pana la "aprozar". Fiind cu lectia invatata, am pregatit leguma dorita de acasa. Nu-i bai, ca acolo i-a trebuit para:). Uite asa aveam noi morcovi in pachetel.

Ana alearga catre balansoarul cel mare si statea pe margine, zambea copiilor si rontaia precum iepurasul. Doua fetite (5,6 ani?) chicoteau, uitandu-se la ea. Se dau jos si incep sa rada de-a dreptul. Asa, un ras rautacios. Fortat. Si tot aratau spre copila mea, care copila se prapadea si ea de rasul lor. Le intreb ce s-a intamplat.
-Mananca un morcov!!! ha ha ha
-Da, este un morcov. Si?, zic eu iritata si uitandu-ma in jur, incercand sa le ghicesc mamele.
-Morcovi, la gustare? Cine a mai pomenit?
-Ei, uite noi mancam morcovi la gustare.
Am luat de manuta copila, care radea inca si se uita dupa ele si ne-am indepartat. M-a enervat discutia asta. Poate pentru ca eram obosita. Poate pentru ca inca nu sunt pregatita sa fac fata rautatilor de la locul de joaca. Mi-a fost ciuda pe mine ca am reactionat astfel (si nu este prima rautate; cea mai grea, pentru mine, a fost sa rada niste copii mai mari spunand ca "uite, baietelul acesta are bluza roz" "dar nu-i un baietel, ci o fetita" "haa ha ha, dar nu arata deloc a fetita". Bang. Vechea nostra "problema": Ana nu are cercei, nici par lung, deci 'vai de baietel frumos aveti').

Acasa i-am povestit omului, cum au ras, ce m-am enervat eu si ce s-a distrat Ana de rasul lor.
 Atunci, mi s-a aprins un beculet...asa trebuia si eu sa reactionez, nu? Razand. Omuletul incepe sa imi dea lectii...
Voi cum reactionati la astfel de intamplari? Ma refer la rautati voite, venite din partea copiilor mari, nu la o imbranceala provocata de un bot de 2 ani ce incerca sa-si manifeste incantarea. Este bine sa-l iei de manuta si sa pleci? Il lasi acolo, ii urmaresti reactiile si intervi cand crezi ca-i suficient? Ma sperie gandul ca astfel de momente s-ar putea intampla in lipsa mea, la gradinita de ex.
  Am convenit ca pe voinic in crestem bataus. "Ai zis ceva de sora mea, maaaa? zbang!".
Glumim si noi, ce sa facem.


Petru a lins astazi niste avocado de pe degetul meu. 5 luni si 16 zile. Nu are dinti iesiti, nu sta in fund nesustinut. Duce obiecte la gura cu o precizie uimitoare. Cand mancam si-l tin pe genunchii mei, isi arunca mainile in farfuria mea cu aerul unui om disperat. Cand beau apa, imi trage spre el cana. Cand mananc un fruct, ceva, se uita fix, cu gurita deschisa lasand sa curga balutele.
Incepem incet, fara graba. Daca i-am dat astazi, nu-i musai sa-i dau si maine. Nu am target ca in doua saptamani sa inlocuiesc vreo masa. Imi pare rau ca nu l-am cantarit si asta se va intampla numai peste vreo 2 saptamani cand mergem la pediatru. Zic eu...un 8500? (la 4 luni avea 7400 gr, 68 cm). Ma doare spatele, dar nu mai zic nimic. Ba, sunt mandra ca ma doare.

Inca ceva despre voinic: se pare ca vom avea inca un cititor in familie. Ieri a traversat patul taras, in lungime, sa ajunga la cartile Anei. Pana aici merge dragostea frateasca a copilei. Nu, Petul, nu! a Ana catzile.

Vai, imi dorm amandoi copiii si nu m-as opri din scris:). Oare va puteti imagina cat sunt de dragalasi cand rad impreuna? Daaa, rad unul la altul dragii nostri dragi. Dorm cu amandoi de o saptamana si astazi Ana s-a trezit la 5 si un pic. S-a foit pana s-a trezit si Petru. Si da-i chicoteala! Doamne, ce-au mai ras ei pe intuneric!