Multe, adunate

Am putin timp la dispozitie (cat doarme Ana) si o desaga plina de povesti.
Sa va mai spun cum ne-am stresat pentru inchirierea locuintei in care stam acum? Si cat? Asta stiti déjà; si, in plus, mi se pare ataaat de departe.
Am reusit sa plecam spre Romania joi, 14 oct, pe la ora 18; din La Ciotat (unde facusem escala pentru a recupera de la o vecina-caci proprietara locuieste in nordul Frantei-cheile) via Italia.
Un mic asterix: la a doua vedere, apartamentul nu ni s-a mai parut atat de mic:D; normal! Doar nu am avut o alta optiune! Eee, si de data aceasta am observat mai atent in ce zona frumoasa este; am observat palmierul din spatele blocului (este un aranjament peisagistic in spatele blocului de iti lasa impresia ca esti la nu stiu ce hotel de lux), maslinii ce ne fac umbra, “stufarisul” de bambus...

Despre drum? Numai de bine! Grig a facut vineri un heirup de 1600 km (!) asa incat sambata dimineta, pe la 2 jumatate, eram in Clujul drag.
Ana?! A fost cel mai cuminte si mai minunat copil! Asta ca sa spun numai de drum, cand a dormit o buuuna parte, s-a jucat, a mancat, a fost vesela (stiti jocul acela cu “domnul ciorapel”? cand iti pui un ciorapel de copilas pe primele 3 degete si canti in timp ce dragalesti cate un degetel scump: “eu sunt domnul ciorapel! Domnul, domnul ciorapel! Si-l iubesc pe degetel! Dege dege degetel!; nici eu nu-l stiam, pana acum:D ); cand faceam popasuri (scurte si rare) ne plimbam de manuta prin parcare, mangaia copacii, tipa de bucurie; mititica draga! Probabil ca ajunsese sa creada ca nu ne vom mai da jos niciodata din masina! (* doua saptamani cat am stat in tara mama, de fiecare data cand incercam sa o bagam in masina, se impingea in picioruse si plangea putin; ii tot repetam “numai putin mergem, puiule! Numai putin!”)

Nu as fi crezut ca ma va incerca o emotie atat de puternica la revederea Clujului; mi-am dat seama ca emigrarea nu-i de mine. Asta, in conditiile in care eu am fost cea care si-a dorit mult, mult plecarea; poate concluzia aceasta nu-i defintitiva, poate dupa ce voi incepe si eu sa lucrez, iar Ana se va adapta la gradi, poate voi gandi altfel. Este mult de spus vis a vis de acest subiect si timpul nu-i de partea mea. Cert este ca mi-a fost drag sa revad Clujul, mi-a dat un sentiment de siguranta, de liniste, de pace…de acasa. Si trairea aceasta a fost amplificata duminica, in 17, cand am mers la biserica unde am botezat-o pe Ana (ulterior, ne-am dat seama ca in acea zi se faceau 6 luni de la botezul puiutei).
Nu sunt o credincioasa desavarsita, am mai spus-o; nici macar practicanta, adica sa spun rugaciuni, sa merg regulat la slujba sau tin post din punct de vedere religios (ceva mai mult decat abtinerea de la mancarea de dulce)…nici acatiste nu am dat vreodata; cu toate acestea, ma simt bine mergand la biserica. Ma linisteste.
In ultima vreme, cum am avut destule incercari , reuseam sa ma calmez si uneori, sa vad altfel lucrurile, punandu-mi in speranta in Cineva…”ia tu greutatea mea si fa ceva cu ea” …”sau, macar tine-o pana ma calmez eu”; la mine functioneaza. Plus, am ajuns sa-mi zic adesea ca Cineva are un plan cu noi, ca sigur anumite lucruri se intampla acum, pentru ca, mai tarziu sa le vedem rostul…treaba aceea cu suferinta care te intareste, care te face puternic si de neclintit si care te aduce in stare sa indeplinesti lucruri de care nu te credeai capabil..ei, asta ni se potriveste noua foarte bine acum. Eu una, cred in asta!
Bun! Revenind la biserica… biserica aceasta din centrul Clujului (ma refer la cea din Piata Cipariu, la Catedrala Greco Catolica) este cu adevarat deosebita. Preotii care slujesc in ea sunt deosebiti, plini de har.
Stiti ca exista o sala care se numeste “casuta ingerilor” (sper sa nu ma insel in privinta numelui) care este desemnata copilasilor? Cu jucarele! Exista boxe acolo pentru ca parintii sa auda slujba, in timp ce copilasii de joca.
Si de la 11:30, in fiecare duminica, se tine “slujba copiilor”; cu explicatii pe intelesul lor, cu un cor format din copii, cu scaunele puse in fata altarului, cu copilasi care se mai ridica de pe scaunel pentru a verifica daca mama si tata sunt tot acolo (undeva mai in spate), sau care se plimba, care mai tipa, mai rad..nimeni nu se supara! Totul este pentru ei!

Si exista si o librarie alaturi, cu carti religioase si carti pentru suflet, unde, cand eram insarcinata, imi petreceam timpul de dupa slujba. Acum, fara sa avem timp si chef (din partea Anei) sa studiem prea mult, am umplut bratele lui Grig cu cartulii cu pilde. Ne place sa le citim seara, cu voce tare, pe post de povesti pentru Ana; eu gatesc si tati citeste…cateodata, la finalul unei povestioare, ramanem asa, ganditi, si ne zicem “da, mai! Chiar asa este!”.

M-am intins.
Ziua Anei am petrecut-o in mare tihna; adevarul este ca eram cam rupti (asta dupa ce, sambata cand am ajuns, am stat cu prietenii nostri la povesti pana la 4 dimineata…da, si Ana! Ana, care apoi, s-a trezit fresh si dornica de a explorara noua locuinta, nici mai devreme, nici mai tarziu decat la 8. Doar era ziua ei, nu putea sa o petreaca dormind ).
Momentul cel mai frumos al zilei a fost cand Ana s-a trezit pe la 21:10-21:15 (reusisem sa o adorm de la 20:30) si Grig a adus-o jos, in bucatarie, unde eram noi, iar ea draguta a readormit in bratele mele (eram intr-un fel de fotoliu si am reusit sa ma las putin pe spate pentru a o tine cu burtica spre mine..burtica pe burtica! Fix ca in urma cu un an, cand o nasteam, la 21:30).

Apoi de duminica, dupa biserica si dupa ce i-am pupacit si pe Necsi, am plecat spre parintii nostri; mai intai la Bistrita, si apoi la Caracal. Ca doar nu puteam si noi sa ne gasim perechea dintr-un “sat” mai invecinat:D (daca va uitati pe harta, aproape ca puteti trasa o linie dreapta si luuuuunga intre Bistrita si Caracal). No si cum spuneam, 2 zile le-am facut pe drum (drumurile patriei pe care Grig le-a pomenit de numa’…mai , ce usor se invata omul cu binele, cu autostrada) intre cele 2 orase (dus si intors, bineinteles).

Asa bine mi-a fost sa-i revad pe parinti!!!
Asa bine a fost sa gateasca cineva! Altcineva! Sa spele vasele! Sa stea cu mine la povesti!
Mamelor, voi care mai aveti pe cineva pe langa voi, care nu neaparat va face treaba, care nu va linisteste copilul, nici macar nu-l schimba, dar care mai vine si va mai intreba una alta, care vine si se mai joca cu copilul 15 minute cat sa mergi la buda sau cat sa mananci o felie cu gem, ohhh! Sunteti tare, dar tare norocoase!*
Si nu ma plang, caci probabil Cineva a avut grija si de acest lucru si mi-a daruit un copil cuminte, alaturi de care imi este usor sa traiesc; dar, abia acum mi-am dat seama ce bine-i sa mai fie un adult pe langa tine in timpul zilei, sa-ti mai zica o vorba, o poveste…altfel trece timpul.
*Cunosc pe cineva care va sta un an intr-o statiune pe Coasta de Azur, cu marea la 10 min de mers pe jos…hmmm, cam norocoasa, nu?:D


Mama lui Grig a vrut neaparat sa-mi demonstreze (fara ca sa-mi spuna la final “ti-am spus eu!”) ca Anei i-ar place “un pic de supica”; eram ferm convinsa ca lichidul nu prezinta nici un interes pentru ea; i-am dat mereu numai legumele si carnita; deci, bunica s-a pus pe facut ciorbita..vreo 2 feluri, nu asa. Nu o sa va vina a crede cum deschidea Ana gurita! Ioi!!! Abia reuseam sa umplu lingurita!
Tot la Bistrita, Ana a savurat pentru prima data zmeura proaspata, culeasa direct din zmeuris (!). Nu am gresit spunand “a savurat”! Cand treceam pe langa ea, intindea manuta spre bobitele rosii si zicea “eee!” (apropos, Ana nu zice prea multe. Pricepe multe in schimb, dar de pronuntat suntem la stadiul de “ma-ma” – este atat de draguta! Cand are nevoie de ceva, de orice, zice “ma-ma”, chiar daca eu nu sunt langa ea sau chiar daca Grig este cel care se joaca cu ea in acel moment).

Aaaa, si sa nu uit pisicimea de la BN! Vreo 9! Sau 10?! Dumnezeule, ce chiote mi-au auzit urechile! si cum intindea manuta spre ei, iar pisoii intindeau boticul, iar Ana tipa tropotind cu piciorusele!

Si parintii mei, dragii, s-au dat peste cap sa ne fie totul bine; mama, ca intotdeauna, ne-a pregatit bagajul in ziua plecarii, cu multa mancare desi ii tot spuneam “nu mai pune, mami! Ca mai stam decat doua zile in Cluj”; ea, nu si nu! sa va dau si din aia, si din aia…sa nu uitam nucile decojite, sa nu uitam prunele uscate (asta-i marfa scumpa in Franta) ; si cand eram déjà la Cluj m-a sunat necajita ca a uitat sa ne dea borcanul cu miere. Draga de ea! Si nu orice miere! Ci din aceea de la stupii tatei!

Cam asta a fost. Ne-am mai intors pentru 2 zile in Cluj pentru ca Grig sa-si mai depuna cereri pe la facultate, pe la spital, sa legalizam si sa traducem acte. A fost un iures continuu si regret tare mult ca nu am stiut sa ma organizez …macar cu Cecilia si Isabela sa fi reusit sa ne intalnim…

Am inceput sa scriu postarea aceasta pe la pranz, cand a dormit Ana…acum este seara, Prichi si tati dorm, dar eu nu mai am putere.

Continui maine sau poimaine…

Ca sa ma iertati un pic pentru perioada aceasta in care nu ma dat nici un semn de viata, va spun ca numai de ieri seara avem internet.

Si inca ceva..despre Ana…merge! Singurica..nesustinuta…cu lingurita/papusica/masinuta in mana…este incredibil!

Si are 2 canini…pe langa cele 4 maselute..
Pe curand! O noapte linistita!