Cu copiii la cumparaturi

Cand eram tanara mamica nu concepeam sa merg singura la cumparaturi, doar eu cu copilul. Desi nu recunosteam, aveam o gramada de temeri: de microbi, de galagie, de agitatia din jur, de fetele, adesea schimonosite, care s-ar apleca peste landou/scoica si sa-mi sperie fetita (nu aflasem pe atunci despre sistemele de purtare a copilului, gen Ergo, Boba, Manduca, care-ti permit sa-l ai aproape de tine si limiteaza accesul binevoitorilor la cel mic; apropo, chiar ieri am vazut o doamna cum se apleca peste landoul unei mame si se minuna de reactia speriata a copilului de 3 luni...m-am bucurat sa vad ca mama o indeparteaza si-i spune ca ochelarii de soare ii sperie tare pe cei mici).
Cumparaturile le faceam numai in familie. Tin minte ca venisem in Franta, omul lucra si sambata dimineata, iar eu asteptam cu copilul si plasele pregatite, sa mergem dupa amiaza la cumparaturi. Timpul lui liber, timpul nostru impreuna era doar duminica.
 Incet, incet, de nevoie, apoi cu placere, am inceput sa mergem doar noi doua, in timpul saptamanii, astfel incat sa avem sfarsiturile de saptamana doar pentru noi, departe de agitatia magazinelor. La inceput cu autobuzul, apoi, cand mi-am facut curaj sa conduc (cu vreo trei luni inainte sa se nasca prichindelul) lucrurile s-au simplificat mult.
Cand o aveam doar pe Ana asteptam un pic ingrijoarata  momentul cand va incepe sa faca celebrele "crize de magazin" despre care auzisem de la alte mame; ea, draga, tot ce-si dorea cand ajungeam in super market, era sa facem o tura pe la raionul de carti, sa rasfoiasca volumele de T'choupi pe care nu le aveam acasa. Dupa o jumatate de ora de "citit", se ridica si plecam voioase.
Nu-mi aduc aminte sa fi fost vreunul tare necajit cand mergeam la cumparaturi, sa faca o "criza". Poate si pentru ca nu mi-a trecut prin cap sa-i premiez vreodata pentru ca au fost cuminti in magazin. Cumparaturile trebuiau facute, plecam cu ei mancati, linistiti, nu stateam mai mult de o ora jumatate, aveam o lista ce trebuia bifata, lucru care acum le face lor placere.
Nu demult, trecand pe la raionul de cosmetice, ochisorii Anei s-au oprit pe niste parfumuri pentru copii. Vazuse la un prieten un flacon cu "cars" si de atunci mi-a spus ca isi doreste. Acum, minune! aveau si pentru printese (dopul flaconului are o coronita roz) si chiar si pentru zane. L-am luat, l-am mirosit, extaz total, cel mai frumos parfum. "Te rog, mama, te rog, hai sa luam". Nu ziceam ceva, doar ma uitam la pret si ma gandeam de unde as putea sa "rup" 8 euro. "Bine", zice ea "alta data. Data viitoare, poate? O sa fac o lista! Lista lui Ana! Cu toate lucrurile pe care mi le doresc". Ma uitam la ea fermecata. Imi venea sa o strang in brate, lucru pe care l-am si facut, pentru cat era ea de buna si inteleapta.
Si uite asa au aparut "listele lui Ana" (are si Petru, bineinteles; trage niste linii acolo si ne spune ca sunt despre carti cu autocolante, cu camioane si trenuri). Avem lista pentru Mos Craciun (nu stiu cum scap de asta: aparat de facut vata pe bat. Mi-a spus ca il vrea ca sa poata face o petrecere mare pentru colegii ei si sa le ofere la fiecare cate o vata pe bat, pentru ca toti copilasii iubesc asta...of), lista cu dorinte pe care mami si tati le implinesc, lista cu animalele ce le vom avea la ferma noastra (Slava Domnului, in capul listei sunt pestisorii pentru acvariu, caci pe la numarul 6 sunt albinele si lista se termina glorios, la numarul 12, cu o vacuta).
Parfumul pentru printese l-am cumparat cu prima ocazie si ziua aceea a fost o adevarata sarbatoare. M-a rugat sa o ajut, sa faca lista de cumparaturi in care sa treaca pe primul rand dorinta ei.