Probă de microfon, vorba aceea, să văd dacă mai ştiu să scriu.
De două zile Ana a intrat intr-o fază asemănătoare cu cea a "de ce?"- ului. Dar nu oricum, ci în franceză. "Maman est ce que les elephants...?" "est qu'il y a un avion...în camera de dormit?".
Sâmbătă noaptea, pe la 22, mergeam la marche nocturne (putem cresta în grindă ca prima ieşire în 4 la ore aşa târzii...ne-am întors la miezul nopţii şi pe drumul de întoarcere, în maşină, Ana s-a decompensat ca niciodată; era terminată de oboseală, suprastimulată de agitaţie; nu mai repetăm faza, cel puţin 3 ani. Petru nu a avut treabă, somn de voie în braţe).
Ei, şi cum eram noi în maşină şi ne îndreptam spre piaţă, trecem pe lângă teatrul în aer liber (care-i lângă primul cinematograf construit, din lume; în La Ciotat, da) şi Ana începe:
"aici fost la spectacol" (am fost în luna mai)
"am dansat, tati a făcut poze, era manechinul" (manechinul= sperietoare de ciori)
"petrul făcut nani în ergol"
"Ana a suflat în mămărică şi tati s-a supărat"
"nu, Ana, NU. e periculos la mămărică"
(mămărica = lumânărică, care de fapt era o făclie ín care copila a vrut să sufle când tati era cu apartul la ochi, încercând să surprindă frumuseţea costumelor provensale. Tati s-a decompensat, a luat copila pe sus, a pus-o pe umeri şi a trebuit să mergem acasă; până am ajuns în parcare şi tati şi fetiţa s-au liniştit şi am ajuns la concluzia că, dacă am fi lasat-o, Ana nu şi-ar fi băgat mâna în foc şi nici nu ar fi reuşit să stingă torţa. Unde mai pui că era deliciul spectatorilor, cum încerca ea, mititica, să danseze ca cei din formaţie. Aceasta a fost o paranteză lungă.
Am rămas cu gura căscată la ce memorie are. Şi nu este prima dată când ne lasă aşa, fără cuvinte. Acum însă, ni s-a făcut şi un gol în stomac dându-ne seama că i-a rămas în minte şi supărarea lui tati.
Ana are 2 ani şi 10 luni, în 3 zile.
Petru s-a trezit ultimul astazi de dimineaţă. Pe la 7:30. Uşa camerei de dormit era închisă şi abia intrau câteva raze de soare printre obloanele albe, închise.
De obicei scânceste şi ajung imediat la el. Astazi s-a dat jos de pe saltea (dorm cu el jos, pe două saltele de o persoană, lipite), a ajuns la uşă, s-a căţărat pe ea şi a început să bată. Şi râdea. Probabil i se parea distractiv să mă audă pe mine de dincolo, şi sa-mi simtă mâna ce íncerca să-l aşeze în fund, ca apoi să-l depărteze de uşă.
Petru, ţinut de amandouă mânuţele, merge hotărât.
Se enervează dacă încerc să-l hranesc cu mâna mea şi refuză să mănânce altfel decât din mânuţa lui (cu untul avem o problemă pentru ca nu s-a convins că trebuie mâncat repede).
Petru va avea 9 luni, în 4 zile.
Bine v-am regăsit. Vreau să vă povestesc multe, să vă arăt fotografii cu locuri frumoase. Vreau. Sper să reuşesc. Poate am noroc dacă am ínceput aşa, de luni.
Sigur ca vei reusi sa povestesti mai mult!
RăspundețiȘtergereMa bucur de revenire. Ca de obicei, o placere sa te citesc. Imi sunteti dragi. :)
:) bine ai revenit! Abia astept sa iti citesc povestile... si sa ma inspir din ele. ... poate abordezi putin si rivalitatea dintre frati... ai mei au 2 ani si 4 luni, Maria si 1 an si o luna, Vladimir, iar sufiectul imi cam da de furca...
RăspundețiȘtergerehehe, si mie imi era dor tare de voi, in vorbe si in imagini :*
RăspundețiȘtergerebine ati revenit,dragilor!
RăspundețiȘtergerece voinic aveti voi si cat de minunata e Ana!
va pupam cu drag!
Nela, ca printr-o minune, Ana a dormit la pranz săptămâna aceasta. În 4 zile din 5. Vorba ta, Uaaaaaa! Printr-o altă mare minune, vreo 45 de min somnurile prichindeilor se suprapun; uite aşa reuşesc să scriu puţin pe blog.
RăspundețiȘtergereMulţumim, draga mea.
RăspundețiȘtergereOf, Gabi, am atâtea poveşti care au rămas neîmpărtăşite; adesea, pentru că seara, când aveam un pic de timp pentru mine, eram epuizată şi nu puteam face altceva decât să răsfoiesc haotic internetul. Ştiu că am vrut să iţi scriu două rânduri la postarea cu cortul, să iţi spun cum am decis noi că, încă vreo 2 ani de aici încolo, scoatem cortul din schema ieşirilor noastre de we. Pe scurt: ziua ne-au năpădit muştele (am nimerit un we foarte călduros), dar cete, cete, popoare mari de muşte, iar noaptea ţânţarii. A fost greu we acela, ne-am íntors cu muuult mai obosiţi. Concluzia noastră a fost că, atât timp cât ai copii mici şi puţin răbdători, trebuie să faci în aşa fel încât să nu dureze mult instalarea (şi avem cort din acela, de-l arunci şi se instalează singur:)...ca-n poveşti; dar, pe lângă cort mai sunt saltele de umflat, lenjerie de pus, masă de aranjat. Când ai copil mic este bine să deschizi uşa şi să te instalezi:). Bineînţeles, depinde mult şi cât vrei să stai, noi am rezistat 2 nopţi şi o zi. Altfel, suntem mari campingcari.
Acum, cu rivalitatea între fraţi nu prea pot să fiu sursă de inspiraţie pentru că noi încă ne scăldăm în ape calme. Poate ajută şi faptul că Ana este un pic mai mare, înţelege poate mai multe şi altfel reacţionează la ce îi spun. Iarăşi, Petru nu este atât de hotărât să vrea fix jucăria cu care se joacă sora lui...încă reuşesc să-i distrag atenţia.
La un moment dat ştiu ca raportul de forţe se va inversa, testosteronul va năvăli şi atunci să vezi distracţie:).
Ana este un copil tare, dar tare bun. Numai când mă gândesc cum mergea ea pe lângă mine, eu avándu-l pe Petru ín braţe, mai zice cáteodată că vrea şi ea în braţe şi când mă aplec să o iau îmi spune "ţine pe Petul, ţine pe el", dar aşa, fără urmă de supărare în glas. Nu am surprins până acum atitudine agresivă asupra lui care să mă ducă cu gândul la răzbunare.
Sunt momente când nu vrea să împartă jucăriile cu el, ţipă că sunt ale ei şi să nu le atingă; în 90% din cazuri o las ca ea, nu-i impun să împartă. O rog însă să meargă cu jucăria preferată în camera cealălaltă. Când văd că exagerează şi-i trage orice jucărie pe care pune mâna, îi spun, în timp ce-i iau jucăria "hai sa-l lăsăm şi pe Petru un pic, uite ce bucuros este (invariabil el râde cu toţi cei 4 dinţi când primeşte jucăria râvnită) când îi dăm şi lui jucării...nouă ne place să-l vedem pe Petru bucuros". Am observat că Ana a devenit tot mai atentă la faţa lui când îi dă ceva; câteodată zâmbeşte ea în aşteptarea zâmbetului lui.
Cuvântul magic îi răbdarea. Şi Maria are dreptul la perioada ei de tantrumuri, şi Vladimir are dreptul să creadă că atunci când ai un an, Universul se învârte în jurul tău. Vor veni şi vremuri mai bune, cu ei jucându-se frumos, rezolvându-şi singuri conflictele şi tu savurând ceva răcoros la masa din gradină. Eu aşa visez.
Monis, Meli vă mulţumesc, dragelor, pentru primire.
RăspundețiȘtergere