Tic tac

Saptamana 38. Tic tac. Au mai ramas 20 de zile pana la termen....

Mi-ar fi placut sa fi avut mai mult timp sa pot scrie despre aceasta sarcina; nu-i nimic, pastram amintirile minunate in sufletel si poate, candva, va veni si momentul ca ele sa fie impartasite....candva, cand voi avea par carunt si gradina verde in care sa alerge nepoteii:).
A fost frumoasa sarcina. La fel ca si cea cu Ana. Mi s-a spus si o simt si eu....imi prinde bine maternitatea, burtica; mi se aseaza zambet pe fata si o sclipire in ochi, ceva de vis. Si devin, in 90% din timp, calma, caaaalma, lasa-ma sa te las, da-mi pace, nu vezi ca am treaba?:). Si ce treaba!

In 10 martie am facut testul pe care-l simteam pozitiv desi eram atat de "putin" insarcinata. Cand i-am vazut inimioara batand, peste 5 saptamani, am stiut ca va fi va fi bine (si ca va fi baiat...unul din primele ganduri ce le-am avut privind monitorul ecografului a fost " dragul mamei"), chiar daca nu voi lua tratament de sustinere a sarcinii; mi-am/ne-am spus ca daca Dumnezeu ni l-a dat ( si ni l-am dorit, sarcina acesta nu a fost o intamplare) inseamna ca s-a gandit ca putem merge pana la capat. Si uite ca s-a putut.

Frumusetea acestei perioade nu anuleaza greutatea ei. Uite ca la mine se impaca bine cele doua...s-au dat in balansoar, cand una, cand alta.
A fost greu pentru ca m-am straduit ca Ana sa nu simta vreo diferenta, sa fiu mereu disponibila fizic si sufleteste pentru ea. Nu am reusit sa fac atat de multe pentru copilasul din burtica, pe cat visam eu ca voi putea. Incepand de l a odihna, relaxare, plimbari in natura cu mana pe burtica, gandindu-ma doar la el (oare mai poti face asta la a doua sarcina?!), facand planuri si visand cu ochii deschisi, continuand cu poze (atat de putine de data aceasta! de astazi, mi-am propus sa folosesc aparatul foto zilnic..cu focus pe burtica; si daca reusesc macar o data sa imortalizez dragalasenia copilei daruind pupici lui bebe, voi fi tare fericita) si cursuri de tot felul ce sunt oferite cu atat generozitate aici, cursuri ce vizeaza aceste momente magice, sarcina si nasterea.
Nu-i nimic, ne vom lua revansa, din prima clipa in care va fi sa ne vedem.

De cateva zile plutesc pe un norisor pufos. Si cerul, sus, este de un albastru incredibil. Si nu se simte nici cea mai.mica adiere de vant. Doar liniste, liniste, liniste.
Si nu traiesc nici cea mai mica urma de teama, doar nerabdare si dragoste....muuuulta dragoste.

Ma gandesc ca poate nu mai este mult, ca Dumnezeu le aranjeaza in asa fel incat sa fie bine, ca imi ofera aceasta pace sufleteasca tocmai ca sa pot face fata minunii ce ne asteapta.

Sau poate totusi va sta puiutul pana la termen, ca mama sa aiba un ragaz sa-si ia remediile homeopate, sa-si fqca aromaterapia si masajul....acel masaj. Toate menite sa contribuie un pic la magia momentului. Sa faca nasterea mai lina. Au functionat prima data, sigur le voi simti beneficiile si de data aceasta.

Cand vrei tu, Prichidelule. Noi vom face in asa fel incat sa fim gata oricand.

Voi naste la maternitatea din La Ciotat. Unde voi avea camera mea, in care as putea sa ascult muzica linistitoare, sa-mi aprind candela de aromaterapie, sa plang, sa rad, sa stau cum simte corpul meu; unde tatal va fi rugat sa intre (nu va fi nevoit sa se furiseze ca prima data), desi cel mai probabil va ramane afara, sa o stanga pe Ana in brate. Din cand in cand va veni o moasa zambitoare si a carei vorba imi va inspira incredere si forta. Si va fi bine.
(tot ce am scris mai sus, reprezinta un rasfat pentru sufletul meu...prima data mi-am petrecut travaliul cu inca 2 femei in camera, in zgomot de bormasina si cu toaleta salonului de o mizerie pe care nu vreau sa o descriu aici. In spital universitar. Si am nascut langa o alta femeie, despartite de un paravan....si tot a fost "the best time of my life")

Copilul va fi pus imediat pe burtica mea, il voi putea alapta, il voi putea saruta (inca tin minte uimirea moasei cand am cerut-o o secunda pe Ana...sa-i ating usor fruntea); nu se vor grabi sa taie cordonul ombilical si nici sa-l curete. Si ne vor da pace cateva momente.
Iar cand neonatologul va veni pentru vizita, va avea grija ca sa vad absolut orice manevra va efectua pe copilas si ne va cere permisiunea de a face vreo interventie asupra lui.

Cam asa cred eu ca va fi. Sper ca dupa, sa am disponibilitate fizica sa va confirm ca da, fix asa a fost.

Si date fiind conditiile acestea, poate veti putea sa intelegeti nerabdarea mea; si doza mare de putere ce o simt gata, gata sa se reverse la momentul potrivit.