Ce ma face fericita

Iata cum ma scoate Nela din barlog:)...provocandu-ma sa-i povestesc despre ceea ce ma face happy happy joy. Adevarul este ca urmaresc de ceva vreme aceasta leapsa si mi-a facut mare placere sa citesc ce au scris alte femei...parca primeam si eu un pic din fericirea lor (de la unele chiar am invatat lucruri noi: pana la Bogdana nu auzisem de Annik Goutal si miresemele ei; cu prima ocazie cand trec pe langa o parfumerie, intru sa se imbete si sufletelul meu de frumos. Apoi, Raluca m-a convins ca musai trebuie sa-mi tradez odata sandalele Geoxx pentru unele Ecco...10 ani? durata de viata a unei perechi de sandale Ecco?! wowwww!. Iar astazi, Cecilia mi-a oferit o portie de rafinament...frumos, tare frumos!). As fi bucuroasa sa va pot oferi toate postarile ce m-au incantat (adica toate ce le-am citit), dar imi este teama ca Ana nu imi va lasa un ragaz atat de mare; asa ca, daca ramane timp, le adaug la final; daca nu, voi reedita postarea.

Sunt putine lucrurile ce ma fac fericita, probabil pentru ca inca nu am achizitionat suficiente:) (da, acum am impresia ca un deshidrator, un blender performant, un mixer profesionist si poate un telefon fitzos m-ar face fericita...dar, stiu si eu? oare? aaa...deci trebuie sa spun asta: in momentul de fata, o combina frigorifica - o si vizualizez: sus, frigider, maaaare si jos, 3 sertare de congelator...nu stiu ce bag in ele, dar sa fie! sa nu ma mai duc la magazin si sa ma intreb: oare pe asta cum o mai inghesui? unde? - cred ca m-ar face euforica); cand imi construiesc fericirea ma bazez mai mult pe diverse actiuni, fapte marunte facute asa, gratis, din bunatatea inimii si fara pretentia de a fi pastrate in cutia de amintiri.

Sa cautam totusi niste lucruri; poate ca nu vor iesi 10...imi las degetele sa alerge pe tastatura si cand nu mai este nimic de spus, ma opresc...nu ma voi stradui sa gasesc inca unul.

Pozele vechi, din copilarie, adolescenta, tinerete:). Albumele de la nunta sunt o parte din comoara noastra. Pentru mine este incomparabil sentimentul de a rasfoi un album; parca ma transpune in trecut si ma face sa traiesc acele emotii.

Omleta de sambata/duminica dimineata facuta de Grig; oua, sunca, faina de malai, verdeturi si dragoste:). Are si omul asta o calitate:D, trebuie sa recunosc: poate sa faca niste simple ochiuri sa arate ca si cum ar fi delicatesa delicateselor, servita in salonul Hotelului Marriott.

Caprifoiul ce a invadat (este mult spus invadat; este un biet firicel ce se chinuie sa razbata prin gardul verde) arbustii inverziti ce ingradesc o parte din terasa noastra. Dragul de el, parca m-a simtit, caci eu imi faceam drum pe la alti vecini numai ca sa-i simt parfumul.

Ora aceea minunata ce o petrecem pe malul marii, dupa orele de munca ale lui Grig. Inotam in apa calduta, Ana alearga in sus si-n jos (de cateva zile si catre mare...a devenit tare curajoasa prichinduta noastra), omul casei face castele de nisip (pe care fata le ignora deocamdata, sau, cel mult i le darama)...da, este priceless timpul acela din zi!

Locul in care traim acum ma face sa ma simt fericita, norocoasa, binecuvantata, cum vreti voi; si desi, este posibil sa-l parasim, sunt recunoascatoare pentru ca mi-a fost "acasa" timp de aproape un an de zile.

Un buchetel de flori, asezat intr-un colt, pe comoda din camera de zi, in asa fel incat sa fie primul lucru pe care-l vad cand ies din somnorosul si intunecatul dormitor. Am impresia ca si in cea mai ponosita camera, un buchetel de flori aduce lumina, culoare, bucurie, viata...
Florile mi le cumpar, in general, singura si imi place acest obicei al meu...sa merg la piata, sa umplu cosul de legume si fructe si peste, sa asez cu grija un buchetel; cateodata ii gasesc locusor numai deasupra copertinei caruciorului...simt ca oamenilor cu care ma intalnesc li se lumineaza fata vazandu-ma cu un cos de paie, un copil si niste floricele.

Mersul la piata! Sa am timp, sa privesc toate tarabele, sa povestesc cu vanzatorii; inca nu ma pot bucura din plin de acest lucru marunt, caci Ana nu are intotdeauna rabdare...dar vine el si momentul meu.

Sa ies de la coafor ca o zana, iar vantul sa-mi fluture prin buclele lejere:)..si oamenii sa-mi zambeasca.

Senzatia aceea incredibila ce o am (aveam, mai bine spus) dupa o ora, doua de efort fizc intens. Dar, intens zic! Sa ai la un moment dat senzatia ca nu mai poti, sa o depasesti ai apoi sa te simti puternic si liber. Imi lipseste treaba asta.

Bijuteriile cu poveste. Acelea transmise dintr-o generatie in alta. Nu am niciuna, dar intentionez sa le ofer copiilor mei o astfel de comoara: sa gasesc un pandantiv, sa-l port si la un moment dat, sa-l pun la gatul fiicei noastre; sau un inel pretios, de care fiul nostru sa fie mandru ca-l poate oferi iubitei sale.

O anume poza ma face fericita in aceste zile; o scot cu grija din dosarel, o privesc si zambesc...v-as arata-o cu mare drag, dar astept sa-si gaseasca Grig timp sa o scaneze.

Asta este!


Liliana, Maria pe voi ce va face fericte, dragelor?

Edit: oare de ce nu se vad blogurile, ascunse sub numele fetelor?:( mai, si chiar si site-ul Annick Goutal l-am pus...off (am folosit magia asta: numele persoanei...oare nu-i cea buna?)

Revin cu restul postarilor happy culeste de pe alte bloguri, dar mai intai sa rezolv supararea asta cu linkul...caci fara link, nu are niciun farmec.