Ce am mai facut in ultimele zile

-In primul rand, Ana s-a facut bine! Asta este cel mai important! De vineri este fara bubite, voioasa si cu pofta de mancare (altceva decat laptic). Nu stim ce a fost! Rubeola sau roseola? Vom vedea cand facem analize de sange; nu prea cred in roseola pentru ca din cate am citit (mentionez ca boala aceasta nu imi aduc aminte sa o fi invatat in timpul facultatii) ar fi trebuit sa fie 3 zile de febra si apoi brusc, eruptia..la Ana au fost doua zile de febra, eruptia s-a generalizat treptat…in rubeola se pare ca eruptia nu-i asa vizibila si ca uneori poate nici sa nu apara..offf! bine ca a trecut!
-duminica a fost o zi tare frumoasa! Am fost intr-un sat in apropiere (bine, eu nu i-as zice sat..arata mai degraba a statiune…este zona mea preferata!), Villerest, unde exista un lac si o plaja amenajata si multa, multa verdeata…fara sa stim am nimerit la un concurs de trialthlon. Wow! A fost atat de fain!!! Imi batea inima ca nebuna si am avut un gol in stomac cand am vazut multimea aceea de oameni frumosi, iubitori ai sportului! (am vazut si copii participand..bine, pentru mine un pusti de 15-16 ani este un copil). Intai au inotat, apoi au avut de parcurs un traseu cu bicicletele si la final, o cursa de alergat. Am stat pe margine si am incurajat entuziasmati batand din palme si strigand “bravo”; Grig a “lucrat foto” si de unele poze este tare mandru (o sa le incarc intr-un album, pe Picassa).
- Ana si-a depasit timiditatea in ceea ce priveste busilatul! Are acum o viteza!!! mama mama! ne-am gandit ca nu ar fi rau daca am putea sa-i punem genunchiere si o vesta reflectorizanta…genunchiere, pentru ca mie mi se pare tare, tare greu sa te deplasezi astfel pe gresie…oare pentru ea cum este? Vesta reflectorizanta, pentru a o vedea mai bine:D…se intampla sa o las in camera si sa ma duc la bucatarie…un doi vine dupa mine si se pune langa picioarele mele, pe care mai nou vrea sa le escaladeze;
- se catara pe tot ce poate: scaune, cutii, picioarele noastre, geam, perete…adesea imi sta inima-n loc cand o vad asa, ridicata (de cele mai multe ori sta pe genunchi, dar s-a intamplat sa o gasim direct in picioare) si abia pot sa-mi retin cate un strigat, pe care-l soptesc oricum “vai, mama mea!”. Imi este teama sa nu se dezechilibreze si sa cada pe gresie…Doamne fereste! Numai gandul acesta ma face sa-mi doresc sa ne punem mocheta…
-in rest, toate bune! Ne place tot mai mult aici si se intampla, seara, in plimbarile noastre, sa ne uite Dumnezeu in fata unei agentii imobiliare si sa visam la “cum ar fi, daca-ar fi” …