Cercelusi

De ieri fetita noastra are cercelusi..micuti, finuti si pretiosi..asa ca tine, Ana draga!

Nasii Anei sunt cei care, orecum, au pus piciorul in prag..daca era dupa noi...cred ca am fi fost in stare sa-i cumparam si sa-i tinem in cufar (avem un cufar micut, de lemn..este un dar la alti prieteni dragi..l-am folosit la nunta, pe post de casuta de bani; ei, si acum tinem in el "comorile" nostre: paharele de sampanie, flori din buchetelul meu, voalul, tiara, braul si papionul lui Grig, jartiera, caietelul in care invitatii ne-au scris gandurile lor bune, fluturasi, multi fluturasi..de hartie, de panza..ca doar ei au reprezentat tematica unei nunti frumoase de mai... devin melancolica..dar a fost atat de frumos! punct!!!) :)
Incerc sa-mi inchipui momentul in care copilasii nostri vor descoperi aceasta comoara...

Asa ca, Andreea si Mihai, s-au infiintat ieri dimineata la usa noastra cu o cutiuta alba...am avut emotii de ziceai ca primesc un inel de logodna :D

Am sunat la maternitate si o dna draguta a spus ca ne asteapta dupa masa, pe la ora 16...inutil sa mai spun ca toata ziua m-am invartit ca un animal beat, am fost agitata si am avut manifestarile ce le aveam in facultate, inainte de un examen mai important (mi-a mers burta, ca s-o spun pe-a dreapta..)

Poate ca daca as fi scris ieri acest post, poate as fi fost mult mai dramatica..ieri nici nu puteam sa vad frumusetea cercelusilor...ma uitam la urechiusele Anei si imi dadeau lacrimile..

A fost ok..doamnele asistente au fost extrem de dragute...am vrut sa asist, dar m-au sfatuit ca mai bine nu..ca nu este dureros (de unde stiu ele?!!), dar ca este impresionant pentru o mama...nu m-au convins foarte tare, dar m-am gandit sa ies ca sa nu le incomodez, sa nu faca ceva gresit simtindu-se presate de prezenta mea..am iesit din salon si am stat cu nasul lipit de geamul usii..la inceput, Ana le zambea si dadea voioasa din picioruse..a plans scumpa mamei..a plans cu suspine si cu lacrimi mari si sarate :((..la a doua urechiusa nu am mai rezistat! am intrat peste ele, mi-am aruncat geanta, am cuprins fatuca puiului, am tinut-o de o manuta si am plans amandoua..

La final am luat-o in brate si s-a linistit destul de repede...din cand in cand mai suspina si i se cutremura trupusorul..offf! cred ca i-am cerut iertare de o mie de ori..si poate nu-i suficient..
Cand l-a vazut pe Grig deja zambea...

Astazi pare neschimbata..este vioaie, a mancat bine, ca de obicei...doua pietricele sclipesc in montura cercelusilor..

Sa mai ierti, draga mamei..sa ma ierti...


PS: poate peste ani, cand Ana va citi randurile acestea, va rade de mine "hai, mai mama! tu chiar ai plans?!" si-mi va flutura strengareste limba "impodobita" cu o biluta metalica :D....mami, totusi, nu in limba! ..si nici in buza..sau spranceana...no way in sfarc!!!! :)..hai, uite, in buric parca mai merge..te pupa mama!